Sfatul psihologului

  1.  
  2.  
  3.  
  4.  
 

cforms contact form by delicious:days



RASPUNSURI LA INTREBARI

Daniela intreaba

Nu ma inteleg cu mama

Buna ziua, ma numesc Daniela si am 17 ani. Problema mea este ca nu comunic deloc cu mama mea si am ajuns in pragul de a o minti la orice vorba. Eu nu pot vorbi absolut nimic cu ea pentru ca orice as face tipa la mine. Niciodata nu m-a inteles si mereu cand luam o nota mica sau greseam cu ceva intervenea fratele mai mare cu bataie si jigniri la adresa mea. Da, recunosc nu sunt un copil de 10, dar incerc sa imi dau silinta. Am ajuns in punctul in care nu imi mai suport mama si fratele.

Psihologul Simona Tofan raspunde:

Minciuna nu ajuta, pe termen lung, iti poate influenta negativ personalitatea si chiar viata. Inteleg ca o folosesti ca mijloc de aparare de moment, dar, din cauza ei, este posibil ca mama si fratele sa nu mai aiba incredere in tine deloc. Oricat de greu ti-ar fi, incearca sa ii explici mamei, cand este mai linistita, ce te... Citeste tot articolul

Elena intreaba

Despre plictiseala

Cum facem cu adolescentii care nu vor sa faca nimic? Am incercat de cand erau mici sa le aratam frumusetea pasiunilor noastre: cititul, pictura, ciclismul, drumetiile pe munte, dar si alte lucruri care ar fi putut deveni pasiuni pentru ei, sah, inot, desen, tenis, teatru, etc. Acum la 14 si respectiv 16 ani, baietii mei nu au nicio pasiune si nu vor sa iasa din casa si nici sa faca ceva, orice. Calculatorul le este permis doar o ora pe zi.

Psihologul Simona Tofan raspunde:

In spatele plictiselii se afla un gol emotional. Ceva le lipseste. Poate motivatia („de ce sa fac asta?”), poate decizia personala de a alege activitatea preferata, sau poate bucuria de a face ceva singuri sau altfel decat parintii. Daca activitatile facute cu baietii Dvs. au fost percepute doar la capitolul "trebuie,... Citeste tot articolul

Adina intreaba

Sfat

Este a doua oara cand va scriu, tot cu speranta ca imi pot ajuta fiica. Orice parinte cred ca are datoria de-a merge pana in panzele albe pentru a-si ajuta copilul care are probleme, dar pe care nu si le poate explica sau si le explica intr-o oarecare masura, dar nu vrea sa accepte realitatea. Deci face 14 ani in doua luni, este un copil cu o personalitate foarte puternica. Totul TREBUIE (nu intamplator am scris cu majuscule!) sa fie si sa se petreaca DOAR cum vrea ea. Nu accepta reguli de nici un fel, nu are limite absolut deloc, manipuleaza si santajeaza emotional absolut legat de orice. Nu accepta faptul ca a gresit nici daca ii sare greseala in ochi. Greseste la infinit si nu invata nimic din asta si persista in greseala la infinit. Are o singura prietena pentru ca pe restul a reusit sa ii indeparteze datorita comportamentului ei inadecvat varstei, datorita egoismului, datorita faptului ca doar EA trebuie sa fie importanta intr-un grup. De cand o stiu eu nu a avut compasiune, acest termen la ea nu exista. Singurele fiinte de care-i este mila sunt animalele si-atat ("oamenii pot sa aiba grija de ei, animalele sunt neprotejate si au nevoie de oameni", lucru perfect adevarat). Uraste bebelusii cu ardoare, nu ii suporta sub nici o forma. Sunt divortata de cand ea avea 3 ani, am crescut-o foarte greu singura. Mereu a fost un copil dificil, mereu a fost rebela. Poate am gresit atunci cand am incercat sa fiu si mama si tata. Relatia cu tatal ei este extrem de dificila, conflictuala. Nu primeste de la el iubirea pe care ea o cere cu disperare, nu primeste atentie, protectie sau macar un timp petrecut impreuna sau un telefon. Ea este cea care trage insistent de el si din aceasta cauza il pune la zid non-stop. Au avut si perioade mai bunicele sa zicem, dar in ultimii ani relatia dintre ei a devenit defectuoasa, incarcata de mandriile lor pe care si le disputa permanent si de conflicte. Majoritatea au la baza atentia pe care el nu este dispus sa i-o acorde nicicum. Cu mine se cearta zilnic, imi vorbeste foarte urat, ma uraste cumplit de tare. Ma considera vinovata pentru absolut tot ceea ce i se intimpla in viata (desi sunt foarte multe situatii in care nu apar sub nici o forma). Faptul ca tatal ei o priveaza de timp petrecut impreuna, de protectia pe care el nu i-o poate arata, de distanta care s-a instalat intre ei, o face sa ma invinovateasca si pe mine, dar si pe el. I s-a explicat de la 3 ani incoace ca ea nu are nici o vina pentru faptul ca noi am divortat, dar nu cred (din tot ceea ce face si spune) ca ea crede acest lucru. Are un sentiment de culpabilitate din aceasta cauza si acest lucru il simt mereu.  Toata viata ei curge in functie de acest "handicap" al divortului. A ajuns sa ma santajeze cu acest motiv in orice situatie sau problema care apare. Manipuleaza tot timpul doar in speranta ca totul sa iasa ca ea. Nu conteaza daca raneste, daca altii au alt punct de vedere, daca alte lucruri sunt mai importante. Am fost la 3 psihologi pana in momentul de fata. Ultima terapie a durat un an fara nici o schimbare, iar acum o luna de zile am apelat la un psihiatru foarte cunoscut, un adevarat profesionist in domeniu. A vorbit cu doamna doctor pret de-o ora. Eu am asistat, a recunoscut ca nu se comporta ca la carte, ca nu poate si ca nici nu are de gand sa se schimbe vreodata. Ei ii place de ea asa cum este, dar in spatele acestor vorbe sta o suferinta cumplita pe care ea nu si-o poate exprima. Nu crede ca o mai poate ajuta nimeni: se simte neiubita, nebagata in seama, nedorita, neapreciata, dar in acelasi timp nu-si recunoaste aceste frustrari decat partial sau in anumite clipe in care apuca sa-si deschida sufletul, foarte rare ce-i drept. Am ajuns la o oboseala cronica si-o teama permanenta sa nu-si faca rau. Am parte de crize de isterie cu urlete, tipete, vorbe aruncate care dor cumplit, injuraturi, smuls par din cap si tot tacamul. Am incercat sa ignor, sa ies din spatiul respectiv, sa ripostez sau sa o bat ca sa o pot potoli. Crizele dureaza cam 45 de minute, dupa care vine linistea de dupa si la nici maxim 15 minute de la tacere isi da drumul la muzica ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Ne-am indepartat foarte tare, sunt kilometri intre noi. Am incercat totul ca sa ajung la sufletul ei si nu reusesc. Doamna doctor mi-a spus ca are nevoie de terapie pentru a invata sa nu mai se victimizeze si sa nu mai santajeze emotional pentru a obtine ceea ce vrea. Practica aceste lucruri ca si cum ar bea apa, o are in sange. V-am scris toate aceste lucruri in speranta ca POATE nu am facut eu, ca mama totul. Doamna doctor (dr.psih. Ioana Popescu) mi-a spus ca atata timp cat ea nu vrea sa faca terapie, eu nu am ce face, ori ea nu vrea sa auda de terapie. "Oricum nu ma poate ajuta nimeni, ca dovada ca am fost la atatia psihologi si nu au reusit sa faca nimic". Dar ea nu isi da seama ca atata timp cat TU nu vrei sa realizezi ca ai niste probleme pe care trebuie sa le rezolvi, pentru ca TU vrei sa ti le rezolvi, atunci nimeni nu poate face acest lucru pentru tine. Am stat ore, zile, saptamini, nopti intregi de vorba cu ea, dar nici un argument nu a facut-o sa se indrepte cu gandul ca o terapie serioasa o poate ajuta. Pe de-o parte am sentimentul ca am facut tot ce a tinut de mine ca mama, iar de pe alta parte ma simt neputincioasa ca nu am cum sa o ajut. Acum termina clasa a VIII-a la Tonita cu note bune - 7,8,9,10. La specialitate are doar 10.  Este un copil pe care Dumnezeu l-a inzestrat cu un talent aparte si ii multumesc pentru asta. Nu pun accent pe nota, ci doar pe ce ii ramane in cap. Relatia cu unii profesori este dificila si defectuoasa. Se simte si acolo persecutata si pusa la zid, dar pe de alta parte sunt si cativa profesori care o accepta si-o plac, si-atunci se compenseaza intr-o oarecare masura. Dar prieteni printre colegi nu prea are. Ma aflu intr-un cerc vicios din care nu pot iesi. Nici ea, nici eu, de restul ce sa mai zic?!. Imi cer scuze ca m-am lungit cu vorba atat de mult, dar am incercat sa va descriu o imagine cat mai detaliata a lucrurilor care se petrec cu ea. Sau cu noi doua, ma doare cumplit de tare ca nu-mi pot desfasura meseria de parinte asa cum ar trebui. Nu sunt un parinte de pus in rama, dar nici unul de aruncat. Stiu doar ca am facut foarte multe lucruri pentru a o ajuta, iar acum m-am impotmolit cumplit de tare si nu mai vad nici o iesire. Mai exista ceva de facut ca sa o pot ajuta? Va rog sa-mi raspundeti.Va multumesc mult pentru ajutor.

Psihologul Simona Tofan raspunde:

Prima oara cand v-am scris, v-am sugerat sa mergeti Dvs. la un psihoterapeut, daca fiica Dvs. nu mai vrea sa mearga, ca sa invatati cum sa va comportati cu fiica Dvs., mai ales cand va santajeaza emotional. Este foarte important sa aveti un suport de specialitate, constant, prin care sa capatati o perspectiva mai obiectiva a... Citeste tot articolul

Cristina intreaba

Amenintari de adolescenta

Buna ziua! Sunt mama unei fete de 13 ani. Singura ei preocupare este scoala si in weekend intalnirile cu prietenele ei care sunt si colege. Nu am responsabilizat-o nicicum si daca o rog sa mearga la magazin sa cumpere ceva face un adevarat circ: ''de asta m-ai facut, sa ai slugi” si alte replici asemanatoare. Dar intr-o zi a spus iesind pe usa: ''o sa plec eu de acasa''. Binenteles ca nu a vrut sa-mi explice deloc la ce s-a gandit cand a spus asta. Eu ca parinte nu pot trece usor peste vorbele ei, dar nu stiu nici care ar fi atitudinea pe care ar trebui sa o adopt. Mi-ar fi de mare ajutor sfatul dumneavoastra! Va multumesc!!

Psihologul Simona Tofan raspunde:

Daca pana acum, singura ei preocupare a fost doar scoala si iesirile cu prietenele, este foarte greu sa renunte la viata lipsita de responsabilitati pe care a avut-o! Cu fiecare an implinit ar fi fost bine sa o invatati sa-si asume anumite responsabilitati adecvate varstei. Acum i se pare chiar nedrept ca este pusa sa faca... Citeste tot articolul

Daniela intreaba

Frica si refuzul de a merge la scoala

Buna ziua, sunt o mamica a doua fetite de 8, respectiv 10 ani. Fetita mai mare manifesta o frica de a mai merge la scoala. Doamna invatatoare striga la elevi, fiica mea fiind mai sensibila, a dezvoltat o fobie fata de scoala. In prezent participa la sedinte de psihoterapie, doar ca aceste sedinte vor rezolva problema in timp. Noi ne pregatim de finalul clasei a IV-a si nu stiu daca sa o mai duc pana la poarta scolii sau sa o las acasa, oricum nu intra in clasa. Nu o pot muta la alta scoala acum cand mai sunt doar cateva saptamani de scoala. Suntem disperati! Va multumim si va dorim succes in activitate.

Psihologul Simona Tofan raspunde:

Pe langa sedintele de psihoterapie, ar fi bine sa discutati cat mai repede problema pe care o are fiica Dvs direct cu invatatoarea ei, impreuna cu psihologul scolii. Nu este un lucru pe care sa nu il discutati direct cu cei care trebuie sa isi asume responsabilitatea problemelor pe care copiii le pot avea in timpul in care... Citeste tot articolul

Ana-Maria intreaba

Comportamentul la baieti de 12 ani

Buna ziua! Sunt mama unui baiat de 12 ani si nu stiu ce sa mai fac cu el. Este in clasa a VI-a. La scoala are un comportament foarte urat, deranjeaza mereu orele si vrea sa fie tot timpul in centrul atentiei, iar de putin timp a inceput sa se bata cu colegii, ceea ce nu e bine. Problema este ca tatal lui tot timpul ii tine partea, iar de fiecare data cand il cert, el se baga si ii tine parte si face totul contra mea. Cred ca baiatul nu prea mai stie ce e bine si ce nu, dar nu stiu de ce are asa o schimbare de comportament si nu stiu cum sa mai procedez cu el. Va multumesc!    

Psihologul Simona Tofan raspunde:

Educatia baiatului se face impreuna cu sotul Dvs. In caz contrar, se intampla exact ceea ce imi povestiti Dvs., familia este compusa din doua tabere, care sunt in conflict. Baiatul are nevoie de doi parinti care sunt solidari, care se inteleg si se sustin reciproc, care il indruma in acelasi sens. Numai asa are importanta si... Citeste tot articolul

Mioara intreaba

Fiul meu nu ma asculta

La sufletul unui adolescent se ajunge cu multa, multa rabdare, intelegere si dragoste! Si mai ales fara presiune. Copiii introvertiti sunt mai greu de inteles, pentru ca ei sunt interiorizati si nu simt nevoia sa aiba o relatie foarte deschisa si verbala cu cei din jur. Lumea lor interioara este bogata, dar, uneori, suficienta pentru ei. Au trairi profunde si framantari, dar nu simt nevoia intotdeauna sa si le dezvaluie, sau nu atunci cand altcineva isi doreste, ci doar cand ei sunt pregatitit sa o faca. Cand observa ca sunt inconjurati de incredere, cand dispare teama ca sunt judecati sau comparati, cand se simt acceptati si iubiti neconditionat. Adolescenta, prin trairile si starile contradictorii cu care vine in viata unui copil, a complicat si mai mult viata interioara a baiatului Dvs. Nu a uitat cum a fost crescut si educat, dar acum se afla in mijlocul unei furtuni emotionale si homonale, si incearca sa isi restabileasca linistea interioara. Nu este simplu, dar este intr-un proces de cautare si de definire a ceea va fi el ca tanar barbat. Se confrunta cu neincrederea in el, cu temerile lui. De mare ajutor ar fi tatal, care prin prezenta lui constanta si matura, i-ar putea arata ca nu este atat de dificil sa fii barbat, ca poate sa isi infrunte starile si fricile si ca nu este singur. Mama trebuie sa ramana o prezenta calda, blanda si afectuoasa, discreta, fara explozii emotionale pline de teama sau de furie. In anumite momente, cand un adolescent se retrage in el pentru a intelege si calma furtuna interioara, gesturi mici venite din partea mamei, ca o prajitura, ceva bun de mancare, o privire calda, o vorba buna fac minuni si ii transmit indirect ca este iubit si inteles. In aceasta perioada, este important ca si Dvs., parintii, sa fiti cat mai atenti la reactiile Dvs. emotionale, care este bine sa echilibreze, sa atenueze reactiile mai puternice ale baiatului. Inconjurati-l cu dragoste! Nu raspundeti la iritarea lui cu iritare, la retragerea lui cu retragerea Dvs. Transmiteti-i cat puteti de mult ca aveti incredere ca va reusi, ca va alege ce este important pentru dezvoltarea lui. Si confirmati-i toate acele lucruri pe care le face bine! Cu cat il veti critica mai mult, cu cat ii veti arata ca face numai ceea ce nu trebuie sau nu va place, cu atat se va inchide si mai mult in el.

Psihologul Simona Tofan raspunde:

La sufletul unui adolescent se ajunge cu multa, multa rabdare, intelegere si dragoste! Si mai ales fara presiune. Copiii introvertiti sunt mai greu de inteles, pentru ca ei sunt interiorizati si nu simt nevoia sa aiba o relatie foarte deschisa si verbala cu cei din jur. Lumea lor interioara este bogata, dar, uneori,... Citeste tot articolul

Claudia R intreaba

Va cer din nou ajutorul

Imi amintesc ca mi-ati scris anul trecut, doar ca nu inteleg ce varsta are fata Dvs. acum?! Anul trecut imi scriati ca are 15 ani, iar acum are 18! Tot din mesajul Dvs. de anul trecut, problemele de atunci par ca nu s-au schimbat:  “Nu o intereseaza scoala, nu i se pare nici o problema cand ia note mici, nu are deloc respect pentru educatie, isi face prieteni numai din randul celor cu comportament indoielnic si nu ii pasa deloc de ce ii spunem noi, cei de acasa.” Sunt multe alte amanunte pe care nu le cunosc deloc (nici anul trecut nu stiam ca sotul trece printr-un impas emotional) si care conteaza in evaluarea unei situatii. Aceasta stare de fapt nu a aparut din senin, are o istorie care trebuie descoperita si inteleasa de catre Dvs. Este o situatie delicata si consider ca ar fi foarte util sa va adresati direct unui psihoterapeut de familie, care sa va ajute pe Dvs., parintii, sa va recastigati autoritatea, respectul si increderea in fata fiicei Dvs. Intr-un astfel de demers, psihoterapeutul descopera cum sunt relatiile dintre Dvs. si fiica, de ce au ajuns sa fie asa, va ajuta sa puneti niste limite necesare in educatia fetei, si va indruma cum sa va purtati cu ea. Problemele sunt prea serioase ca sa primiti doar un sfat general! Daca vreti sa schimbati ceva, apelati cat mai repede la un specialist!

Psihologul Simona Tofan raspunde:

Imi amintesc ca mi-ati scris anul trecut, doar ca nu inteleg ce varsta are fata Dvs. acum?! Anul trecut imi scriati ca are 15 ani, iar acum are 18! Tot din mesajul Dvs. de anul trecut, problemele de atunci par ca nu s-au schimbat caci imi spuneati:  “Nu o intereseaza scoala, nu i se pare nici o problema cand ia note mici,... Citeste tot articolul

Afrodita intreaba

Nu ma inteleg cu fiica mea

Buna ziua, am 38 de ani si am o fiica de 19 ani. Sunt despartita de tatal ei de 14 ani. Eu si mama mea ne-am ocupat de cresterea si educatia ei. De mica a avut un caracter mai rebel si foarte impunator.  Am sperat ca odata cu trecerea timpului se va schimba. Este foarte razvratita, nu ne asculta sfaturile. Eu am o sanatate foarte subreda, mi-e teama ca imi voi pierde mintile. Am inceput sa o injur si sa ne certam mereu, nu asculta de nimeni. Mi-e teama ca ma prapadesc si nu o sa-i mai pot fi aproape. Nu vrea sa munceasca, nu vrea sa ne ajute in gospodarie, este obraznica, mereu ridica tonul la noi, pe sotul meu il critica mereu, cu toate ca suntem de peste 10 ani impreuna. Nu-mi doresc nimic mai mult decat sa se maturizeze, sa ne intelegem pentru ca daca nu se indreapta ii va fi foarte greu in viata. Va rog ajutati-ma, nu stiu ce sa mai fac.

Psihologul Simona Tofan raspunde:

Pentru a se maturiza, fiica Dvs. are nevoie de stare de normalitate in familie, in toata aceasta perioada dificila a adolescentei. Nu intrati in panica! Discutati cu ea despre cateva reguli importante care sa fie respecate in familie, de catre toti. Nu va mai jigniti sau certati! Exemplul pe care i-l dati trebuie sa inceapa... Citeste tot articolul

Maria intreaba

Pregatire examen Bacalaureat

Baiatul meu, Gabriel, este in clasa a XII-a. La simularea pentru Bacalaureat a luat note proaste si cu toate acestea, nu se apuca de invatat. Am incercat sa-l conving si cu vorba buna, am si tipat la el, l-am rugat. Nimic nu da rezultate. Cum sa abordez problema? Ce sa-i fac sa inteleaga ca este nevoie de 3-4 ore de studiu zilnic ca sa ia Bacalaureatul?

Psihologul Simona Tofan raspunde:

Nu exista o metoda general valabila care sa functioneze in cazul tuturor adolescentilor. Nu trebuie sa fie rugat sa invete, ci trebuie sa constientizeze ce urmeaza daca nu invata. Poate ca este mai simplu sa aveti o discutie linistita, dar serioasa cu el, si sa il intrebati ce isi doreste, ce crede ca va obtine daca nu se va... Citeste tot articolul