Warning: Creating default object from empty value in /home/romexte/public_html/intrenoiparintii.ro/wp-content/plugins/more-fields/more-fields-object.php on line 140
Parintele – adult cu adevarat? | Intre noi parintii

Comunicare

Parintele – adult cu adevarat?

de Simona Tofan

shutterstock_154887473Abundenta de carti si cursuri de parenting a ultimelor doua decade a reusit sa schimbe fundamental atitudinea  parintilor in ceea ce priveste rolul lor special in educarea copiilor. De la pozitia rigida, totalitarista, “eu stiu cel mai bine ce este bine pentru copilul meu, n-am nevoie de sfaturi”, “trebuie sa ma asculte si sa faca ce spun eu cat sta la mine”, “asa am fost si eu crescut si n-am ajuns rau”, s-a ajuns la mai multa flexibilitate, comunicare si empatie in relatia parinte-copil. Un lucru exceptional, absolut necesar din partea unor parinti maturi.

Insa, din pacate, s-a conturat si o noua tendinta, in sensul opus, a parintilor de a fi coplesiti de teama, vinovatie sau supraingrijorare in ceea ce priveste parentingul. Exista multi care se declara depasiti in relatia cu proprii copii, nu fac fata cartilor care ar trebui citite sau sunt dezarmati in fata unor crize de rasfat sau de incapatanare ale copiilor, incapabili de a le impune acestora niste limite firesti din teama sa nu le fie afectata personalitatea.

Nu stiu daca exista vreo carte care sa propuna o formula magica despre cum sa devii un parinte foarte bun peste noapte, dar fiecare autor a venit cu propriile experiente si propuneri, sugestii valide, care pot fi aplicate in educarea copiilor. Sunt foarte utile si ajuta la informarea si educarea parintilor. Exista insa un aspect foarte important, care desi este atins in multe carti, e trecut cu vederea si nu este discutat de parinti: acela al dezvoltarii lor personale, al maturitatii lor emotionale, care ii impiedica sa devina acei parinti buni, mult visati. Numerosi parinti sunt dispusi sa invete tehnici sau instrumente de educare si sa le aplice automatizat, sa respecte cu strictete un program educational, dar nu si sa isi exploreze propriul suflet, sa vada ce ii impiedica sa descopere adevarata cauza a unor probleme, sa fie cat mai constienti de reactiile lor emotionale.

In spatele acestui refuz inconstient, exista multa teama. Parintii intuiesc cumva ca trebuie sa se confrunte cu amintirile dureroase sau neplacute ale trecutului, sa le prelucreze, sa inteleaga cine si cum au fost ei copii, sa retraiasca tot ceea ce a fost reprimat si ascuns atata timp. Efortul este necesar si nu poate fi abandonat daca chiar dorim sa atingem maturitatea emotionala, noi adultii.

Nu stiu daca exista vreun parinte total pregatit pentru acest rol inainte de a avea un copil si inainte de a fi expus acestei relatii foarte, foarte speciale. Poate sa fie mai mult sau mai putin pregatit teoretic pentru ceea ce trebuie sa faca, dar, cu siguranta, experienta cu propriul copil il va pune in multe situatii in care toate acele conflicte, emotii, trairi interioare vechi si personale vor iesi la suprafata.

De aici inainte se poate spune ca incepe etapa a doua de maturizare si de dezvoltare psihica, a adultului. Este surprinzator – dar si minunat, nu-i asa – modul in care proprii copii le dau ocazia parintilor de a deveni niste persoane din ce in ce mai mature. Fiecare reactie sau actiune a parintilor va deveni, in acest proces, o “proba” a maturitatii lor. Aceste mici examene pot fi trecute cand parintii au inteles ca sunt cateva lucruri pe care trebuie sa le faca atat pentru ei, cat si pentru copiii lor. Autoreflectia, autoanaliza, flexibilitatea in reactii, dorinta de a invata lucruri noi si de a avea o minte deschisa in fata schimbarilor, puterea de a ramane autentici si prezenti in relatia cu copiii lor sunt elemente cheie in cresterea si dezvoltarea interioara a parintilor.

Nu este nici greu si nici usor sa fii un parinte bun. Este asa cum isi propune si isi doreste fiecare parinte. Conteaza foarte mult cum se raporteaza si cum intelege fiecare parinte acest proces de dezvoltare personala care vine dupa aparitia unui copil. Este o noua sansa, speciala, la maturizare, pe care ar trebui sa nu o rateze niciun parinte.

La acest nou inceput de an, le doresc parintilor sa accepte provocarea de a se intelege mai bine pe ei insisi si de a fi mai curiosi sa afle cine sunt ei cu adevarat!

 

Licentiata in Jurnalism si in Psihologie, cu un master in psihologie analitica in cadrul ARPA - Institutul Jung, Simona Tofan, consilier psiholog, s-a alaturat echipei programului "Intre noi, parintii" cu dorinta de a le fi alaturi celorlalti parinti, atat prin cunostintele pe care le-a acumultat in formarea si activitatea de psiholog, cat si prin experienta de parinte al unei adolescente de 17 ani.