Warning: Creating default object from empty value in /home/romexte/public_html/intrenoiparintii.ro/wp-content/plugins/more-fields/more-fields-object.php on line 140
Sunt un parinte empatic – partea I | Intre noi parintii

Comunicare

Sunt un parinte empatic – partea I

de Simona Tofan

Empatia este capacitatea profund si unic umana de a te conecta la emotiile unei alte fiinte, a primi, de la acea fiinta, dincolo de infomatie, fluxul de simtiri si trairi ale acesteia. A intelege ce inseamna empatia in relatia parinte – copil nu este o lucru chiar atat de simplu, mai ales daca in istoricul familiilor parintilor empatia nu s-a manifestat. Generatiile mai vechi nu se revendica, din punct de vedere socio-cultural, de la o astfel de traditie. Cu toate acestea, pana si in viata parintilor au existat cu siguranta macar unele momente in care ei au fost ascultati si intelesi, in care nu s-au simtit singuri. Tocmai plecand de la aceste momente speciale din trecut se poate incepe, in prezent, cladirea unei relatii empatice intre parinti si copiii lor. Cu cat parintii isi reamintesc mai bine si mai des ce au simtit cand au fost intelesi si acceptati, cu atat mai usor le va fi sa inteleaga empatia. Toti copiii au nevoie de a fi intelesi, iar daca parintii nu vor raspunde cu toata fiinta lor la aceasta nevoie, copiii isi vor indrepta atentia doar catre grupul de prieteni sau catre alte persoane dispuse sa ii asculte, sa le fie alaturi in momente emotional delicate.

Empatia este un mod aparte de intelegere si de participare in relatie, confundata de multe ori cu ascultarea obisnuita, cu intelegerea rationala si cel mai frecvent, cu simpatia. Ca sa nu mai existe confuzia intre empatie si simpatie, poate fi util urmatorul exemplu: ni s-a intamplat sa avem o indispozitie, o durere de cap, dar cand am inceput sa citim o carte foarte interesanta sau sa ne uitam la un film captivant, indispozitia sau durerea au disparut pentru ca am fost conectati total la povestea din carte sau film. Empatia echivaleaza cu o implicare totala, de la ascultarea activa si pana la atentia fizic demonstrata, in dorinta de a cunoaste efectiv sentimentele si nevoile copilului. Un parinte empatic nu va interpreta si nici nu va judeca cele spuse de copil. El se va concentra doar asupra sentimentelor copilului, astfel incat gandurile sau sentimentele sale nu vor mai interveni stanjenitor in comunicarea cu copilul. Fireste, acest tip de interactiune nu este perpetua, necesitand si o mare cheltuiala energetica. Vorbim aici despre momentele incarcate emotional, despre momentele in care copilul/adolescentul trece printr-o incercare.

Empatia incepe cu ascultarea activa. A asculta activ presupune intreruperea altor activitati, precum si demonstrarea inclusiv la nivel fizic a atentiei. Parintele trebuie sa se asigure ca a inteles exact ce voia sa spuna copilul, fara sa faca presupuneri sau sa intervina cu judecati, critici, solutii sau sfaturi. El trebuie doar sa asculte si se conecteze emotional la copil. In acelasi timp, poate sa verifice daca a inteles bine ce simte sau transmite copilul, reflectand verbal cele auzite. Reflectarea este o oglindire a aceea ce spune copilul. Acest lucru il va ajuta pe copil sa aiba incredere sa se exprime in continuare, cu sentimentul ca a fost auzit si inteles corect de catre parinte. Uneori, empatia se arata si la nivelul non-verbal si aici expresia este foarte importanta (ea fiind alta decat atunci cand parintele doar asculta si intelege rational), dar si gesturile facute de catre parinte sunt foarte importante (o mangaiere, imbratisare etc). Parintii isi pot da seama imediat daca au reusit sa stabileasca un contact empatic cu copilul lor, atunci cand acesta se destinde si isi continua povestea cu relaxare. La un moment dat, copilul chiar va inceta sa mai vorbeasca, pentru ca s-a produs deja descarcarea tensiunii emotionale si se simte in siguranta. Abia atunci parintele il poate ajuta pe copil sa gaseasca, ghidat insa in fapt singur, o solutie la problema sa. Chiar daca, de cele mai multe ori, copiii nici macar nu asteapta o solutie din partea parintilor, ci isi doresc doar sa fie ascultati si intelesi.

Desi pare dificil de obtinut si pastrat, intre parinte si copil poate exista o relatie empatica daca parintele renunta la a judeca si daca asculta cu spusele copilul. Efortul de a construi o astfel de relatie va fi rasplatit pe deplin de noua atitudine a copilului fata de parinte: deschisa si plina de incredere. Pana la acel moment, parintii se confrunta insa cu cateva reactii potrivnice. Vom vedea pe baza unor exemplificari cat de usor poate “pierde” un parinte comunicarea din cauza unor reactii care blocheaza conexiunea empatica.

Citeste si…

Sunt un parinte empatic – partea II

Licentiata in Jurnalism si in Psihologie, cu un master in psihologie analitica in cadrul ARPA - Institutul Jung, Simona Tofan, consilier psiholog, s-a alaturat echipei programului "Intre noi, parintii" cu dorinta de a le fi alaturi celorlalti parinti, atat prin cunostintele pe care le-a acumultat in formarea si activitatea de psiholog, cat si prin experienta de parinte al unei adolescente de 17 ani.