Pentru profesori

Cand adolescentii redevin elevi. Si au nevoie de profesori de exceptie

de Simona Tofan

A teacher instructs a schoolboy in a high school classIn scoli este zarva, se aud rasete, povesti din vacanta, atmosfera este relaxata, copiii se bucura sa se revada cu ceilalti colegi. Cateva zile va fi la fel, si tuturor le este drag sa fie la scoala. Numai ca, dupa prima saptamana, atmosfera se schimba, se uita parfumul si exuberanta primelor zile. Profesorii au materii de predat, elevii incep sa regrete vacanta si zilele fara griji. Se reiau pozitiile si rolurile de dinainte, ca intr-o piesa care se rejoaca. Rolul profesorului este de cele mai multe ori trait de actorii principali ca un rol de putere, chiar daca s-a dovedit ca nu se mai potriveste demult relatiei cu adolescentii zilelor noastre. Dar exista si exceptii, cand profesorii reusesc sa aiba o altfel de relatie cu elevii lor, si ne-am propus sa va vorbim despre cateva tehnici ale acestora, sperand ca aceasta sa-i incurajeze si pe profesorii carora inca le este teama ca nu se vor mai intelege cu elevii daca se vor purta altfel.

Profesorii de exceptie sustin respectul de sine al elevilor

Un profesor inspira elevilor respect de sine daca el insusi da exemplu si modeleaza un respect puternic fata de sine. Un astfel de profesor aplica aceasta strategie avand cu elevii o relatie conform propriei sale valori, oferindu-le o experienta plina de acceptare si respect, si avand o profunda incredere in potentialul fiecaruia. Se stie ca foarte multi elevi se subestimeaza si nu au incredere in ei, si unul dintre cele mai mari daruri pe care un profesor le poate oferi unui elev este refuzul de a accepta parerea proasta pe care elevul o are despre sine.

Profesorii de exceptie incurajeaza permanent nevoia de demnitate, dreptate si autoapreciere a elevilor

In sala de cursuri, profesorii ar trebui sa asigure un cadru special, definit prin alte reguli decat cele des intalnite acasa. Elevii sunt luati in serios, ascultati si vazuti de catre adultii-profesori, astfel incat ei sa simta ca demnitatea si sentimentele lor sunt importante. Profesorii stiu ca elevii sunt sensibili la ideea de corectitudine, si de aceea vor face tot ce este posibil ca regulile sa fie aplicate fara exceptie tuturor, si ca atitudinea lor sa fie aceeasi pentru fiecare. Profesorii stiu cum sa ii faca pe elevi sa se simta vizibili in clasa, oferindu-le un feed-back adecvat ori de cate ori este nevoie. Ei ii incurajeaza sa se autoaprecieze, sa constientizeze propria valoare sau potential. Nu emit judecati, ci doar confirma si apreciaza punctele forte. Cand elevii nu sunt pe deplin constienti de calitatile lor, profesorii le descopera, identifica si promoveaza.

Profesorii de exceptie isi invata elevii ce este disciplina, fara eliminarea compasiunii si respectulului

Daca sunt doar enuntate si impuse, regulile nu sunt respectate si intelese. Profesorii ii invata pe elevi de ce sunt necesare anumite reguli, cum se pot aplica, si care sunt consecintele nerespectarii lor. Totodata ii vor responsabiliza, si ii vor implica intr-o colaborare. Vor descoperi alternative eficiente la pedepse, pastrand compasiunea si respectul fata de elevi. Atitudinea profesorilor este ferma, dar inteleapta, cautand strategii eficiente in a corecta comportamentele gresite. Acesti profesori nu-si doresc sa se impuna prin puterea pe care o detin sau prin teama, ci prin capacitatea de a-i implica pe elevi in pastrarea disciplinei.

Profesorii de exceptie inteleg si accepta emotiile elevilor

Copiii sunt obisnuiti sa isi reprime emotiile in familie, dar pentru a se dezvolta emotional, si pentru a nu avea stari inexplicabile de furie, ei pot invata la scoala cum sa si le exprime in mod corect. Profesorii ii invata pe elevi sa aiba un respect rational pentru sentimente. Ii invata sa le accepte existenta, sa le defineasca, sa vorbeasca despre ele si sa nu se lase condusi de acestea atunci cand sunt negative sau distructive. In momentul in care vor reusi sa vorbeasca despre emotii, o parte din teama sau incarcatura aferenta va fi prelucrata, iar elevii vor putea sa-si depaseasca starile in mod constient, evitand situatii neplacute. Profesorii au puterea de a-i face sa-si accepte fara teama si sa-si educe partea emotionala, au puterea de a-i consilia psihologic pe elevi.

Oricare profesor poate fi unul de exceptie, de care sa-si aduca aminte elevii si peste ani. Iar primul pas pe care il pot face in acest sens este sa isi readuca aminte ce isi doreau ei ca elevi de la profesorii lor, cum sa fi fost tratati si incurajati de ei. A empatiza, a te pune in locul celuilalt este un mod simplu de a afla multe despre celalalt, despre trairile, temerile si asteptarile lui. Le dorim mult succes profesorilor in munca lor de “cautatori” si de sustinatori de valori!

Licentiata in Jurnalism si in Psihologie, cu un master in psihologie analitica in cadrul ARPA - Institutul Jung, Simona Tofan, consilier psiholog, s-a alaturat echipei programului "Intre noi, parintii" cu dorinta de a le fi alaturi celorlalti parinti, atat prin cunostintele pe care le-a acumultat in formarea si activitatea de psiholog, cat si prin experienta de parinte al unei adolescente de 17 ani.